Din iulie am scris partea 1 de la "Haide sa jucam un joc".
De atunci si pana acum o caut =_=
"Prepusun" ca am ratacit-o.. Pacat de ea, contintea mult mai mult feeling si mai putin gandita
Ohwell... Poate o gasesc intr-o buna zi :3
duminică, 30 decembrie 2012
Retrostpectiva anului 2012
Am vazut pe Facebook multe fotografii cu "retrospectiva anului 2012 pentru X". Personal, prefer sa folosesc un creion si o foaie de hartie, respectiv un blog ulterior, in favoarea unei aplicatii, intrucat EU stiu ce a insemnat o perioada pentru mine, si nu 4 fotografii aleatorii pe care sa le aleaga Facebook de pe profilul meu.
Ce mi-a adus 2012 [in ordine relativ cronologica]
-> cursurile de japoneza, unde, pe langa o multitudine de cunostiinte asimilate, mi-am cunoscut si cea care va deveni ulterior cea mai buna prietena a mea.
-> ziua mea. Mai bine spus, wee-end-ul zilei mele, deoarece, cum ziua mea pica duminica, parintii mei mi-au pus la dispozitie tot week-end-ul. Yay, 15 ani! ^_^
-> Ultimul Clopotel si banchetul de sfarsit de a 8-a, unde, desi am spus si am crezut cu tarie ca imi va fi indiferent, recunosc ca am plans. La urma urmei, era "the end of an era", se termina gimnaziul si cu el tot ce a most mai -relativ- usor.
-> examene, evaluarile nationale, tezele unice sau cum mama ma-sii s-or numi, nici atunci si nici acum nu stiu; unde am facut mai putin decat puteam, dar in final am fost multumita de mine.
-> vacanta de vara. Cea mai frumoasa de pana acum! Tin si acum minte ziua in care am fost cu Cristina la Pietre, cu bicicletele, oboseala resimtita, pauza atat de mult asteptata, snitelelea alea atat de buneee!, drumul de 10 minute la coborare care mi-au oferit o senzatie euforica, facand tot urcusul sa merite. Bineinteles, au fost multe alte momente frumoase in vacanta, imi permit sa spun ca unul pentru fiecare zi, pe care insa nu stau sa le insir.
-> aflarea liceului in care am intrat. O pun pe seama oboselii, insa am plans de fericire cand am aflat ca am intrat unde am vrut, pe profilul pe care l-am ales. Se risipise aproape toata tensiunea. Mai era totusi problema de mate-info intensiv engleza sau info, cauzata de acelasi cod la doua profile asemanatoare, dar totusi diferite, care insa s-a rezolvat ulterior, unde am aflat ca sunt a intensiv engleza, exact cum mi-am dorit.
-> inceputul scolii si descoperirea colectivului dupa care am tanjit din generala - o clasa unita.
-> sfarsitul semestrului I de bobocie, cu bune, cu mai putin bune, cu medii neasteptate - 9 la fizica O_o -, medii generale cu mult peste asteptari - 9.65. Trebuie sa ma laud.-
-> vacanta de iarna, cu iesiri cu prietenii, simtit bine, tot talcamul.
Bineinteles, exista etape pe care le-am omis, fie nu aveau o pondere prea mare, fie am decis sa le tin pentru mine.
Anul asta a trecut prea repede, nu crezi?
Ce mi-a adus 2012 [in ordine relativ cronologica]
-> cursurile de japoneza, unde, pe langa o multitudine de cunostiinte asimilate, mi-am cunoscut si cea care va deveni ulterior cea mai buna prietena a mea.
-> ziua mea. Mai bine spus, wee-end-ul zilei mele, deoarece, cum ziua mea pica duminica, parintii mei mi-au pus la dispozitie tot week-end-ul. Yay, 15 ani! ^_^
-> Ultimul Clopotel si banchetul de sfarsit de a 8-a, unde, desi am spus si am crezut cu tarie ca imi va fi indiferent, recunosc ca am plans. La urma urmei, era "the end of an era", se termina gimnaziul si cu el tot ce a most mai -relativ- usor.
-> examene, evaluarile nationale, tezele unice sau cum mama ma-sii s-or numi, nici atunci si nici acum nu stiu; unde am facut mai putin decat puteam, dar in final am fost multumita de mine.
-> vacanta de vara. Cea mai frumoasa de pana acum! Tin si acum minte ziua in care am fost cu Cristina la Pietre, cu bicicletele, oboseala resimtita, pauza atat de mult asteptata, snitelelea alea atat de buneee!, drumul de 10 minute la coborare care mi-au oferit o senzatie euforica, facand tot urcusul sa merite. Bineinteles, au fost multe alte momente frumoase in vacanta, imi permit sa spun ca unul pentru fiecare zi, pe care insa nu stau sa le insir.
-> aflarea liceului in care am intrat. O pun pe seama oboselii, insa am plans de fericire cand am aflat ca am intrat unde am vrut, pe profilul pe care l-am ales. Se risipise aproape toata tensiunea. Mai era totusi problema de mate-info intensiv engleza sau info, cauzata de acelasi cod la doua profile asemanatoare, dar totusi diferite, care insa s-a rezolvat ulterior, unde am aflat ca sunt a intensiv engleza, exact cum mi-am dorit.
-> inceputul scolii si descoperirea colectivului dupa care am tanjit din generala - o clasa unita.
-> sfarsitul semestrului I de bobocie, cu bune, cu mai putin bune, cu medii neasteptate - 9 la fizica O_o -, medii generale cu mult peste asteptari - 9.65. Trebuie sa ma laud.-
-> vacanta de iarna, cu iesiri cu prietenii, simtit bine, tot talcamul.
Bineinteles, exista etape pe care le-am omis, fie nu aveau o pondere prea mare, fie am decis sa le tin pentru mine.
Anul asta a trecut prea repede, nu crezi?
duminică, 16 decembrie 2012
Jurnal intim
Sentimente puerile
Mâzgălite pe foi îngălbenite de vreme
De gânduri, de cuvinte
Îmbătate în diverse probleme
Gânduri infantile
Schițate în desene cu tuș
Denotă lacrimi și suspine
Din cădere, după urcuș
Jurnalul meu intim
Emoții copilărești, suflet pe hârtie
Ceea ce trebuia strigat
Ceea ce a fost și nu a fost să fie
Mâzgălite pe foi îngălbenite de vreme
De gânduri, de cuvinte
Îmbătate în diverse probleme
Gânduri infantile
Schițate în desene cu tuș
Denotă lacrimi și suspine
Din cădere, după urcuș
Jurnalul meu intim
Emoții copilărești, suflet pe hârtie
Ceea ce trebuia strigat
Ceea ce a fost și nu a fost să fie
Acum, in mintea mea.
Sa fie - sa nu fie - a fost - n-a fost - zi - noapte - va fi - nu va di - este - nu este - se poate - nu s poate - cred - nu cred - azi-ieri-maine - STOOOP!
•••
•••
luni, 26 noiembrie 2012
Hai jucam un joc
[Partea a 2-a. Pacat insa ca am uitat sa o postez pe prima]
Haide sa jucam un joc. Un joc al emotiilor puternice, un joc care cere implicare si dedicatie. Un joc sa ne faca sa ne simtim mai puternici daca-l castigam si mici in fata altora daca pierdem.
Nu stim regulile, jucam dupa capul nostru. Ce putem gresi? Toata lumea il joaca.
Sau asa avem noi impresia.
Suntem in aceeasi camera. Incepe jocul: ignora-ma si te ignor, pentru ca apoi sa imi arunci priviri incarcate cu ura cand ai impresia ca nu ma uit. Si eu o sa iti fac la fel. Tensiunea continua ceea ce par a fi cateva ore - in realitate, cateva minutele. Apoi unul din noi iese. Si ofteaza din toti ranunchii, dandu-si o palma peste frunte pentru cum a jucat. Daca nu mai e considerat un joc? Celelalt il observa - culmea! Asa a facut si el data trecuta.
Intrebarea care pluteste in aer: "De ce nu ne oprim?"
Nu stiu.
Poate orgoliul tau este prea mare. Nu vrei sa pari slab in fata nimanui.
Poate esti ca mine. Iti e frica, de ceea ce ar insemna sa pari slab in fata celuilalt. Iti e frica ca jocul care v-a indepartat se va transforma intr-o atitudine perpetua. Asa ca fi mereu. Si Doamne, NU vreau asta!
Nu vreau..
Nu mai vreau..
Haide sa jucam un joc. Un joc al emotiilor puternice, un joc care cere implicare si dedicatie. Un joc sa ne faca sa ne simtim mai puternici daca-l castigam si mici in fata altora daca pierdem.
Nu stim regulile, jucam dupa capul nostru. Ce putem gresi? Toata lumea il joaca.
Sau asa avem noi impresia.
Suntem in aceeasi camera. Incepe jocul: ignora-ma si te ignor, pentru ca apoi sa imi arunci priviri incarcate cu ura cand ai impresia ca nu ma uit. Si eu o sa iti fac la fel. Tensiunea continua ceea ce par a fi cateva ore - in realitate, cateva minutele. Apoi unul din noi iese. Si ofteaza din toti ranunchii, dandu-si o palma peste frunte pentru cum a jucat. Daca nu mai e considerat un joc? Celelalt il observa - culmea! Asa a facut si el data trecuta.
Intrebarea care pluteste in aer: "De ce nu ne oprim?"
Nu stiu.
Poate orgoliul tau este prea mare. Nu vrei sa pari slab in fata nimanui.
Poate esti ca mine. Iti e frica, de ceea ce ar insemna sa pari slab in fata celuilalt. Iti e frica ca jocul care v-a indepartat se va transforma intr-o atitudine perpetua. Asa ca fi mereu. Si Doamne, NU vreau asta!
Nu vreau..
Nu mai vreau..
marți, 4 septembrie 2012
Pentru voi. Pentru TINE
"Iti aduci aminte cand ai luat soarele de pe cer si mi l-ai pus in suflet?"
La fiecare in parte stiu :'3
La fiecare in parte stiu :'3
duminică, 2 septembrie 2012
[Citat] EFEMER - Cugetări de la crepuscul
Știi că mama mi-a cumpărat o carte când am împlinit 8 ani? Căci eu da.
Știi că Arthur stă pe str. Cantacuzino, nr. 47? Căci eu da.
Știi când ne-a promis profesoara de religie că ne lasă acasă la fără 10? Căci eu da.
Îti amintești ce am făcut anul trecut de Crăciun? Căci eu vag.
Îți amintești cu cine ne-am întâlnit ieri? Căci eu vag.
Îți amintești la ce pagină ai rămas, adineaori, la cartea aia? Căci eu vag.
Mai ții mintecum ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte când ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte dacă ai murit? Căci eu nu.
Domnule, știți cine sunteți?
Eu?
Da.
Vag...
Nu.
Extras din antologia "Dincolo de cuvinte"
Opera apartine ȘTEFANIEI TRIPE.
Cam atâtea detalii imi permit sa dau despre ea ;/
Știi că Arthur stă pe str. Cantacuzino, nr. 47? Căci eu da.
Știi când ne-a promis profesoara de religie că ne lasă acasă la fără 10? Căci eu da.
Îti amintești ce am făcut anul trecut de Crăciun? Căci eu vag.
Îți amintești cu cine ne-am întâlnit ieri? Căci eu vag.
Îți amintești la ce pagină ai rămas, adineaori, la cartea aia? Căci eu vag.
Mai ții mintecum ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte când ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte dacă ai murit? Căci eu nu.
Domnule, știți cine sunteți?
Eu?
Da.
Vag...
Nu.
Extras din antologia "Dincolo de cuvinte"
Opera apartine ȘTEFANIEI TRIPE.
Cam atâtea detalii imi permit sa dau despre ea ;/
Apocaliptic
Durerea din coșul pieptului se simte ascuțit
Accentuată, parcă, de urletele de durere
Ce răzbat prin geam, de-afară
Înfiorătoare. De mirare, am amuțit.
Durerea din inimă se simte acut
Aceentuată, parcă, de flăcările de afară
Ce-și trimit focul prin geam
Înghițind tot ce-i viu, lăsând totul tăcut
Arsura din plămâni se simte tare
Accentuată, parcă, de fumul ce inconjoară
Orașul. Peisajul apocaliptic acaparează
Tot ce-i viu, ce mișcă, și apoi cu o ultimă zvâcnire,
Moare.
Accentuată, parcă, de urletele de durere
Ce răzbat prin geam, de-afară
Înfiorătoare. De mirare, am amuțit.
Durerea din inimă se simte acut
Aceentuată, parcă, de flăcările de afară
Ce-și trimit focul prin geam
Înghițind tot ce-i viu, lăsând totul tăcut
Arsura din plămâni se simte tare
Accentuată, parcă, de fumul ce inconjoară
Orașul. Peisajul apocaliptic acaparează
Tot ce-i viu, ce mișcă, și apoi cu o ultimă zvâcnire,
Moare.
sâmbătă, 25 august 2012
Razboi purtat cu mine
Incercand eu stiu ce, vii mai aproape de mine. Nu stiu ce inseamna asta. Atati oameni au facut la fel dar au ajuns la rezultate diferite, incat pur si simplu nu mai incerc sa le ghicesc intentiile.
Da, am simtit. Un pumn in stomac. Mi-a taiat respiratia.
u, iInca unul. Si inca unul. Si inca unul. Timpul si spatiul se schimba, in perspectiva mea, primesc o ploaie de pumni intr-o secunda.
Ranile sufletesi se materializeaza, sangele da afara. Ma incordez, incerc sa-l reprim: nu vreau sa tu sa vezi ce se intampla cu mine. Nu ma intreba de ce. Poate cred ca nu vrei sa ma ranesti, poate cred ca nu iti dai seama, sau poate pur si simplu nu mai vreau sa par slaba in fata oamenilor, nu vreau sa para ca ma doare.
Hai, mai da! Imposibilitatea de a respira aduce cu ea o satisfactie enorma. Simt durerea ca sa nu fiu amortita, simt durerea ca sa stiu ca traiesc, simt durere! Si vreau s-o folosesc pentru mine. Nu o voi lasa sa ma distruga, o s-o folosesc sa ma faca mai puternica. Si orice ar fi, nu voi cadea prada disperarii. O sa cresc, o sa ma intaresc, o sa fac ca acesti pumni ce azi ma ranesc, maine sa ma gadile.
Nimic. Negru. Gol. Liniste. Pustiu.
Genunchii-mi tremura. Fir-ar. Nu ma pot tine pe picioare.
Cred ca am cazut. Picioarele intinse in fata, noada ma doare. Mda, m-au lasat membrele.
Sangele-mi tasneste din ochi. Nu-l pot opri. Fir-ar. O sa lucrez la asta. Mai tarziu. Acum las totul afara.
Lacrimi rosii imi curg pe obraz in jos. Simt cum imi sfasie carnea, imi ustura barbia. Nu conteaza acum. Nu conteaza nimic. Nu vreau sa mai stiu nimic. Vreau sa treaca tot.
M-am trezit in patul meu, acasa. Cum am ajuns aici, nu stiu. De ce, nu-mi pasa.
Ma ridic si ma uit in oglinda. Sunt vanata, zgariata, Cui ii pasa? O helanca si niste blugi lungi o sa acopere tot.
Se uita toti la mine ciudat. M-am dat cu fond de ten, ceva anormal pentru mine.
Mda.. Nu mi-a iesit sa fiu puternica ieri.. Sau, ma rog, cand s-a intamplat -mi-am pierdut notiunea timpului intre timp-. Dar macar, daca nu pot ascunde ca s-a intamplat, pot ascunde ca m-a afectat.
Nu am esuat. Pentru mine, e o victorie.
Abia astept data viitoare, cand voi putea incasa mai mult acum, la fel cum acum am incasat mai mult ca data trecuta.
Abia astept.
Da, am simtit. Un pumn in stomac. Mi-a taiat respiratia.
u, iInca unul. Si inca unul. Si inca unul. Timpul si spatiul se schimba, in perspectiva mea, primesc o ploaie de pumni intr-o secunda.
Ranile sufletesi se materializeaza, sangele da afara. Ma incordez, incerc sa-l reprim: nu vreau sa tu sa vezi ce se intampla cu mine. Nu ma intreba de ce. Poate cred ca nu vrei sa ma ranesti, poate cred ca nu iti dai seama, sau poate pur si simplu nu mai vreau sa par slaba in fata oamenilor, nu vreau sa para ca ma doare.
Hai, mai da! Imposibilitatea de a respira aduce cu ea o satisfactie enorma. Simt durerea ca sa nu fiu amortita, simt durerea ca sa stiu ca traiesc, simt durere! Si vreau s-o folosesc pentru mine. Nu o voi lasa sa ma distruga, o s-o folosesc sa ma faca mai puternica. Si orice ar fi, nu voi cadea prada disperarii. O sa cresc, o sa ma intaresc, o sa fac ca acesti pumni ce azi ma ranesc, maine sa ma gadile.
Nimic. Negru. Gol. Liniste. Pustiu.
Genunchii-mi tremura. Fir-ar. Nu ma pot tine pe picioare.
Cred ca am cazut. Picioarele intinse in fata, noada ma doare. Mda, m-au lasat membrele.
Sangele-mi tasneste din ochi. Nu-l pot opri. Fir-ar. O sa lucrez la asta. Mai tarziu. Acum las totul afara.
Lacrimi rosii imi curg pe obraz in jos. Simt cum imi sfasie carnea, imi ustura barbia. Nu conteaza acum. Nu conteaza nimic. Nu vreau sa mai stiu nimic. Vreau sa treaca tot.
M-am trezit in patul meu, acasa. Cum am ajuns aici, nu stiu. De ce, nu-mi pasa.
Ma ridic si ma uit in oglinda. Sunt vanata, zgariata, Cui ii pasa? O helanca si niste blugi lungi o sa acopere tot.
Se uita toti la mine ciudat. M-am dat cu fond de ten, ceva anormal pentru mine.
Mda.. Nu mi-a iesit sa fiu puternica ieri.. Sau, ma rog, cand s-a intamplat -mi-am pierdut notiunea timpului intre timp-. Dar macar, daca nu pot ascunde ca s-a intamplat, pot ascunde ca m-a afectat.
Nu am esuat. Pentru mine, e o victorie.
Abia astept data viitoare, cand voi putea incasa mai mult acum, la fel cum acum am incasat mai mult ca data trecuta.
Abia astept.
joi, 28 iunie 2012
De ce te iubesc?
Nu stiu cum am ajuns sa-mi pun intrebarea asta.
De ce te iubesc eu pe tine?
Poate pentru ca stiu ca ma iubesti inapoi :'3
Poate pentru ca acolo unde altii au lovit si au scuipat, tu ai sarutat si ai mangaiat [serios, daca interpreteaza careva... Fuck you. Just fuck you! :| ]
Poate pentru ca ma accepti pentru cine sunt
Poate pentru ca nu pot sta încruntata cand esti langa mine
Poate pentru ca stiu ca iti pot spune orice
Poate pentru ca atunci cand altii m-au parasit, tu m-ai batut pe spate si mi-ai zis ca o sa fie OK, ca tu nu o sa pleci de langa mine.
Poate si pentru ca te-ai tinut de cuvant.
Poate pentru ca stii cum ma simt, pentru ca ai trecut, printre altele, si prin ce am trecut eu.
Poate pentru ca mereu m-ai facut sa zambesc, oricat de rau era totul din perspectiva mea.
Poate pentru ca ai fost mereu acolo sa-mi dai o imbratisare si sa-mi iei gandul de la tot ce realizam ulterior ca e neimportant.
Poate pentru ca si atunci cand spui ceva aiurea, tot esti nostima! :'3
Poate pentru ca gasesc in tine tot: un sfatuitor, un shoulder to cry on, un hugattack-er xD, dar cel mai important un prieten
Poate si astea sunt motive...
Dar nu cred ca niciunul are o pondere mare.
De ce te iubesc eu pe tine?
Nu stiu.
Dar te iubesc enorm! :'3.
Mâțo, de tine vorbesc xD
Tie vreau sa-ti multumesc pe aceasta cale pentru.. tot! Multumesc! Sincer.. Din inima mea, multumesc!
joi, 21 iunie 2012
O rugăminte am și eu..
Dacă îmi promiți ceva, respectă-ți promisiunea.
Și dacă nu o respecți, te rog, ori fă să pară că ai încercat, ori nu încerca, dar dă-mi un motiv cât de cât plauzibil.
Dar nu așa, sec, dezinvolt și fără chef. Te rog. Te rog frumos :3
Și dacă nu o respecți, te rog, ori fă să pară că ai încercat, ori nu încerca, dar dă-mi un motiv cât de cât plauzibil.
Dar nu așa, sec, dezinvolt și fără chef. Te rog. Te rog frumos :3
Și totuși, parcă mă lasă rece.
Cum te simți când știi că nu ești singur? Când știi că în jurul tău mișună mii și mii de ființe, care mai de care mai absurde și mai deformate. Când știi că fiecare sunet pe care-l scoți, fiecare răsuflare, fiecare bătaie a inimii tale e percepută de cineva - de un CEVA lângă tine.
Când o mână imaterială, pe care totuși o simti rece si emanând o aură întunecată parcă vrea să te strângă de gât, să te sufoce, să se joace cu viața ta, arătându-ți că ea te poate termina într-o clipită, dar tu nu o poți atinge pe ea. Că îți este superioară și că ar trebui să i te simți dator cu viața. Că oricât ai încerca să fugi, să te ascunzi, ea mereu va fi acolo, langă tine, în spatele tău, întărâtându-te, facându-te să îți dorești cu mai mare ardoare să scapi, astfel subjugându-te și mai mult, din nou dovedindu-se cu un pas înaintea ta.
Cum te simți când îi auzi și tu ei răsuflarea? Când îi auzi râsul forțat, care denotă o persoană lipsită de scrupule (am zis persoană? Ha!), care îți îngheață sângele în tine, care te face să-ți dorești să se crape pământul acolo, sub tine, să te înghită, să te protejeze el de ce-i rău în jurul tău. Dar știi ca nu se poate.
Știi că orice ar fi, nu ești singur. Și asta nu e mereu de bine...
Când o mână imaterială, pe care totuși o simti rece si emanând o aură întunecată parcă vrea să te strângă de gât, să te sufoce, să se joace cu viața ta, arătându-ți că ea te poate termina într-o clipită, dar tu nu o poți atinge pe ea. Că îți este superioară și că ar trebui să i te simți dator cu viața. Că oricât ai încerca să fugi, să te ascunzi, ea mereu va fi acolo, langă tine, în spatele tău, întărâtându-te, facându-te să îți dorești cu mai mare ardoare să scapi, astfel subjugându-te și mai mult, din nou dovedindu-se cu un pas înaintea ta.
Cum te simți când îi auzi și tu ei răsuflarea? Când îi auzi râsul forțat, care denotă o persoană lipsită de scrupule (am zis persoană? Ha!), care îți îngheață sângele în tine, care te face să-ți dorești să se crape pământul acolo, sub tine, să te înghită, să te protejeze el de ce-i rău în jurul tău. Dar știi ca nu se poate.
Știi că orice ar fi, nu ești singur. Și asta nu e mereu de bine...
duminică, 17 iunie 2012
Just another thought..
Momentul in care ai nevoie cel mai mult de liniste e cel in care constientizezi zgomotul din jurul tau.
luni, 11 iunie 2012
Conștientizând visele
Pășind în negura neagră îți scriu ție, Cititorule, despre demonii ce pavează calea spre Regele Nopții. Cele mai absurde contraste îmi apar în fața ochilor într-o încercare disperată de a mă intimida, reușind doar să-mi ardă retina cu ura pe care o emană.
Fețe schimonosite de o durere exagerată îmi apar și dispar, sperând să mă facă să-mi doresc să nu fi ajuns aici. E prea târziu. Acceptându-mi soarta, mă îndrept spre ceea ce mi-e hazardit a fi sfârșit.
Cele mai denaturate pseudoființe îmi apar în față, târându-se, prelingându-se pe lângă mine și înșfăcându-mă de picioare, așteptând orice urmă de repulsie din partea mea. Disperarea lor îmi repugnă. Totuși, nu pot să nu apreciez efortul: oare câte suflete damnate ce au pășit pe aici au torturat?
Animalicul cortegiu funerar mă privește parcă mirat, deranjat de indiferența ce răzbește prin toți porii mei. Mai am oare pori? Nu îmi mai simt trupul: sunt una cu ceața din jur și totuși atât de diferită de ea, neavând nicio tangență cu emoțiile întunecate care reușesc totuși să mă înfioare.
Locul unde ar trebui să-mi fie plămânii e inundat de un miros de pucioasă. Ceea ce ar trebui să-mi fie nas mi se blochează. Nu mai pot respira. Conștientizez că e doar o iluzie, atât imposibilitatea cât și necesitatea de a respira.
”Ce faci, copilă?! Ce-ți veni?” mă cert singură. ”Tu ai ales drumul ăsta. Știai că va fi greu. Ai vrut să-ți demonstrezi că poți. Credeai în tine. Acum ce-ți veni?”
Da, eu alesesem drumul acesta. Drumul greu cu o pedeapsă mai ușoară. Nu am vrut drumul ușor cu o pedeapsă mai grea. De ce? De ce nu am cerut o a treia opțiune: drumul greu cu o pedeapsă grea?
Poate asta e morala: cine suferă acum mult suferă mai puțin mai târziu.
[Imi cer scuze pentru eventuale lipse de diacritice. Nu-mi place sa scriu cu ele. Am incercat totusi pentru postul acesta, dar se vede ca nu sunt obisnuita.]
Fețe schimonosite de o durere exagerată îmi apar și dispar, sperând să mă facă să-mi doresc să nu fi ajuns aici. E prea târziu. Acceptându-mi soarta, mă îndrept spre ceea ce mi-e hazardit a fi sfârșit.
Cele mai denaturate pseudoființe îmi apar în față, târându-se, prelingându-se pe lângă mine și înșfăcându-mă de picioare, așteptând orice urmă de repulsie din partea mea. Disperarea lor îmi repugnă. Totuși, nu pot să nu apreciez efortul: oare câte suflete damnate ce au pășit pe aici au torturat?
Animalicul cortegiu funerar mă privește parcă mirat, deranjat de indiferența ce răzbește prin toți porii mei. Mai am oare pori? Nu îmi mai simt trupul: sunt una cu ceața din jur și totuși atât de diferită de ea, neavând nicio tangență cu emoțiile întunecate care reușesc totuși să mă înfioare.
Locul unde ar trebui să-mi fie plămânii e inundat de un miros de pucioasă. Ceea ce ar trebui să-mi fie nas mi se blochează. Nu mai pot respira. Conștientizez că e doar o iluzie, atât imposibilitatea cât și necesitatea de a respira.
”Ce faci, copilă?! Ce-ți veni?” mă cert singură. ”Tu ai ales drumul ăsta. Știai că va fi greu. Ai vrut să-ți demonstrezi că poți. Credeai în tine. Acum ce-ți veni?”
Da, eu alesesem drumul acesta. Drumul greu cu o pedeapsă mai ușoară. Nu am vrut drumul ușor cu o pedeapsă mai grea. De ce? De ce nu am cerut o a treia opțiune: drumul greu cu o pedeapsă grea?
Poate asta e morala: cine suferă acum mult suferă mai puțin mai târziu.
[Imi cer scuze pentru eventuale lipse de diacritice. Nu-mi place sa scriu cu ele. Am incercat totusi pentru postul acesta, dar se vede ca nu sunt obisnuita.]
vineri, 8 iunie 2012
Spectacol macabru
Imi place sa fac ceva. Orice. Dar sa imi ceara sa-mi pun capul la contributie. Va suna atipic, dar imi place pana si sa-mi fac teme. Pentru ca asta imi ia gandul de la spectacolul omniprezent: parsivitatea oamenilor. Si din pacate, in fiecare zi am bilete gratis, mai mult sau mai putin in primul rand.
Nu inteleg de ce oamenilor le place sa-si raneasca semenii. Dar serios, e hipnotizant sa vezi cum cei care ar trebui sa fie uniti doar se injunghie pe la spate, care mai de care sa-l mutileze pe celelalt mai rau.
E hipnotizant sa vezi cum oamenii sustin ca vor adevarul si chipurile il cersesc mereu, dar cand il primesc vin cu o falca-n cer si una in pamant ca de ce. Cum aud doar ce vor sa auda si inteleg doar ceea ce le reflecta opiniile deja formate, imposibil de alterat. Cum influenteaza parerile altora doar pentru a avea ei dreptate, ca sa ce? Sa para mai puternici, mai influenti, sa-si hraneasca orgoliul mereu flamand, sa-si demonstreze lor insisi ca ei au dreptate si ca ei sunt superiori in orice punct de vedere.
Eu nu inteleg.
Ma lumineaza cineva si pe mine?
miercuri, 6 iunie 2012
Frica
De ce ti-e frica, de-aia nu scapi.
Iar daca cumva scapi, inseamna ca nu ti-a fost cu adevarat frica.
Iar daca cumva scapi, inseamna ca nu ti-a fost cu adevarat frica.
marți, 29 mai 2012
Pretul
Cum stabilesti care e pretul pe care trebuie sa-l platesti pentru ceva?
Cum stabilesti daca intretinerea e mare?
Sa presupunem ca valuta e... o lacrima..
Cand iti dai seama daca platesti prea multe lacrimi pentru un.. sa zicem, zambet?
Cand iti dai seama ca poate gasesti ceva mai bun pentru o renta mai mica?
Si cum poti fi sigur ca nu te inseli?
Cum iti pui si inima, si creierul, si lacrimile pe aceeasi lungime de unda?
Cum stii ca ce ai acum nu e cel mai bun, cum stii ca se poate mai bine?
Cum te asiguri ca nu sari din lac in putz?
Cum zambesti din toata inima?
Cum stabilesti daca intretinerea e mare?
Sa presupunem ca valuta e... o lacrima..
Cand iti dai seama daca platesti prea multe lacrimi pentru un.. sa zicem, zambet?
Cand iti dai seama ca poate gasesti ceva mai bun pentru o renta mai mica?
Si cum poti fi sigur ca nu te inseli?
Cum iti pui si inima, si creierul, si lacrimile pe aceeasi lungime de unda?
Cum stii ca ce ai acum nu e cel mai bun, cum stii ca se poate mai bine?
Cum te asiguri ca nu sari din lac in putz?
Cum zambesti din toata inima?
Minte-ma, dar minte-ma frumos
Inteleg ca nu vrei sa spui adevarul
Inteleg ca vrei sa ascunzi ceva
Inteleg ca te feresti
Inteleg ca nu vrei sa stiu ceva
Dar ce nu inteleg e de ce nu faci adevarul acesta virtual mai frumos.
Minte-ma, dar minte-ma frumos!
Minte-ma, dar minte-ma sa nu-mi dau seama
Minte-ma, dar minte-ma cu gratie
Minte-ma, dar minte-ma bine
Minte-ma, dar.. mai bine nu o fa
Mai bine sa ramai om in ochii mei, oricare ar fi adevarul, decat sa aflu din alte parti.
Inteleg ca vrei sa ascunzi ceva
Inteleg ca te feresti
Inteleg ca nu vrei sa stiu ceva
Dar ce nu inteleg e de ce nu faci adevarul acesta virtual mai frumos.
Minte-ma, dar minte-ma frumos!
Minte-ma, dar minte-ma sa nu-mi dau seama
Minte-ma, dar minte-ma cu gratie
Minte-ma, dar minte-ma bine
Minte-ma, dar.. mai bine nu o fa
Mai bine sa ramai om in ochii mei, oricare ar fi adevarul, decat sa aflu din alte parti.
sâmbătă, 26 mai 2012
Shattered in pieces
E ciudat cum multi oameni stiu cate ceva despre tine.. Si niciunul nu stie acelasi lucru ca altul.
Si totusi, daca pui cap la cap totul, iesi TU
vineri, 25 mai 2012
Locul I
http://funeralofheartz.blogspot.com/2011/05/ajut-o.html
Cu poezia asta am castigat locul I la un concurs de creatii literare. Nici nu vroiam s-o trimit initial.... Si nici nu stiam ca e un concurs O.o, eu stiam ca trimit creatii literare pentru o antologie...
But.. Awesome!^^ XD
Cu poezia asta am castigat locul I la un concurs de creatii literare. Nici nu vroiam s-o trimit initial.... Si nici nu stiam ca e un concurs O.o, eu stiam ca trimit creatii literare pentru o antologie...
But.. Awesome!^^ XD
sâmbătă, 12 mai 2012
marți, 24 aprilie 2012
Minciuna
Degeaba incerci sa-mi soptesti vorbe dulci.
Ochii tai urla adevarul.
Si oricat m-as preface analfabeta in jocul acesta,
nu mai pot!
Parca am dezvoltat o alergie la inselaciuni,
la oameni falsi,
La tot ce-i rau in jurul meu, si tousi, din pacate,
e acolo.
A naibii-aceasta alergie, stranut continuu,
ochii rosii, umflati
Nici oazele mele de oameni normali
Nu o mai alunga.
Citesc rautate in ochii celor din jur
Miros ura pe strada
Pot taia invidia cu un cutit, inselaciunea la fel
Ce e cu locul asta?!
Cum am ajuns intr-un asa un mediu?
Ce e cu lumea asta?!
Traziti-va, fratilor, ca voua va faceti rau, nu mie
Am invatat sa trec peste
Dar voi degenerati, din put in lac in ocean
Pe voi va degradati
Si tot voi va plangeti ca raul va mananca in jur
Pe bune, sunteti copii tembeli?!
Nu v-ati prins ca lumea e o oglina in jurul vostru?
Daca imparti rautate
Degeaba te astepti sa primesti in schimb zambete dulci,
Sincere.
Serios ca degeaba: ele nu mai exista
S-au spulberat
Au fost inghitite de Raul din-prejur
Asimilate.
Acelasi zambet cald de alta data acum e rece
Imi da fiori
Imi face pielea de gaina, ma face sa vreau sa plec
Sa fug din calea lui
E din cauza ca am crescut?! Privesc eu lumea cu alti ochi?
Sau chiar asa e:
Totul in jur e altfel, hain, neplacut,
primejdios..
E doar parerea mea?
"Lumea era intr-un echilibru cand oamenii erau iubiti si obiectele folosite. Acum, oamenii sunt folositi si obiectele iubite"
Ochii tai urla adevarul.
Si oricat m-as preface analfabeta in jocul acesta,
nu mai pot!
Parca am dezvoltat o alergie la inselaciuni,
la oameni falsi,
La tot ce-i rau in jurul meu, si tousi, din pacate,
e acolo.
A naibii-aceasta alergie, stranut continuu,
ochii rosii, umflati
Nici oazele mele de oameni normali
Nu o mai alunga.
Citesc rautate in ochii celor din jur
Miros ura pe strada
Pot taia invidia cu un cutit, inselaciunea la fel
Ce e cu locul asta?!
Cum am ajuns intr-un asa un mediu?
Ce e cu lumea asta?!
Traziti-va, fratilor, ca voua va faceti rau, nu mie
Am invatat sa trec peste
Dar voi degenerati, din put in lac in ocean
Pe voi va degradati
Si tot voi va plangeti ca raul va mananca in jur
Pe bune, sunteti copii tembeli?!
Nu v-ati prins ca lumea e o oglina in jurul vostru?
Daca imparti rautate
Degeaba te astepti sa primesti in schimb zambete dulci,
Sincere.
Serios ca degeaba: ele nu mai exista
S-au spulberat
Au fost inghitite de Raul din-prejur
Asimilate.
Acelasi zambet cald de alta data acum e rece
Imi da fiori
Imi face pielea de gaina, ma face sa vreau sa plec
Sa fug din calea lui
E din cauza ca am crescut?! Privesc eu lumea cu alti ochi?
Sau chiar asa e:
Totul in jur e altfel, hain, neplacut,
primejdios..
E doar parerea mea?
"Lumea era intr-un echilibru cand oamenii erau iubiti si obiectele folosite. Acum, oamenii sunt folositi si obiectele iubite"
duminică, 1 aprilie 2012
Oamenii si ciudateniile lor
E ciudat cum cei mai aparte oameni iti apar in viata.. Si au un impact asupra ta.
Cum oameni cu care nu te-ai gandit ca vei ajunge iti sunt alaturi.
Cum persoane pe care atat de greu le vezi se bucura atat de mult sa te vada, si invers..
Cum oameni in care nu esti obisnuit sa-ti pui increderea ti-o castiga.
Cum cei mai simpli oameni iti schimba viata intr-un mod extraordinar.
"De ce nu mai dai posturi d-alea pe blogu` tau?"
Inca dau posturi pe blog.. Dar cele "alea" de pana acum erau diferite, oglindindu-mi starea de spirit.. Erau triste, si de-aceea placeau. Exprimau mai mult decat as putea spera.
Dar sincer.. Prefer sa ma inconjor de oameni pentru care nu asa-zisa mea "faima", insgnifianta in lumea blogosferei, e importanta, ci faptul ca postarile mele nu mai emana sentimente obscure.
Week-endul asta am radiat de fericire.. Cica din cauza vacantei. Eu cred ca e din cauza oamenilor! Din cauza LOR, cei pe care ii iubesc enorm si care mi-au schimbat radical viata..
Le multumesc celor care mi-au smuls covorul de sub picioare: am aterizat pe un fotoliu cu masaj! :]
Cum oameni cu care nu te-ai gandit ca vei ajunge iti sunt alaturi.
Cum persoane pe care atat de greu le vezi se bucura atat de mult sa te vada, si invers..
Cum oameni in care nu esti obisnuit sa-ti pui increderea ti-o castiga.
Cum cei mai simpli oameni iti schimba viata intr-un mod extraordinar.
"De ce nu mai dai posturi d-alea pe blogu` tau?"
Inca dau posturi pe blog.. Dar cele "alea" de pana acum erau diferite, oglindindu-mi starea de spirit.. Erau triste, si de-aceea placeau. Exprimau mai mult decat as putea spera.
Dar sincer.. Prefer sa ma inconjor de oameni pentru care nu asa-zisa mea "faima", insgnifianta in lumea blogosferei, e importanta, ci faptul ca postarile mele nu mai emana sentimente obscure.
Week-endul asta am radiat de fericire.. Cica din cauza vacantei. Eu cred ca e din cauza oamenilor! Din cauza LOR, cei pe care ii iubesc enorm si care mi-au schimbat radical viata..
Le multumesc celor care mi-au smuls covorul de sub picioare: am aterizat pe un fotoliu cu masaj! :]
marți, 27 martie 2012
Cetate
Asa-i ca-i dureros cand iti intra ceva pe sub piele? De data aceasta insa, acel ceva esti un CINEVA.
Urasc cand nu am fost atenta si cineva mi-a spart baricada.. Imi pare rau ca las oamenii sa ma ajute sa-mi contruiesc iar zidurile cetatii, fara sa ma asigur ca ei raman in exterior. Nu as avea o problema sa intre, dar sa nu faca mizerie.
Penrtu ca nu e placut. Urasc cand cineva imi influenteaza starea de spirit. Cand un cuvant ma poate bucura sau strapunge.
Multumesc, mai bine ma lipsesc! Nu mai vreau sa fiu nevoita sa ma obisnuiesc ca cineva a plecat - vreau sa fie ceva normal ca nimeni sa nu fie acolo.
Ceea ce faci tu pentru tine faci cel mai bine.. Vreau eu sa-mi construiesc armura in jur, nu alti pseudo-arhitecti, care lasa brese intentionat - manete pentru situatii de urgenta.
Imi place sa fiu singura..
Sau.. Bine, recunosc.. Nu stiu daca imi place... Dar m-am obisnuit cu asta. E zona mea de confort - doar eu cu mine.
Urasc cand nu am fost atenta si cineva mi-a spart baricada.. Imi pare rau ca las oamenii sa ma ajute sa-mi contruiesc iar zidurile cetatii, fara sa ma asigur ca ei raman in exterior. Nu as avea o problema sa intre, dar sa nu faca mizerie.
Penrtu ca nu e placut. Urasc cand cineva imi influenteaza starea de spirit. Cand un cuvant ma poate bucura sau strapunge.
Multumesc, mai bine ma lipsesc! Nu mai vreau sa fiu nevoita sa ma obisnuiesc ca cineva a plecat - vreau sa fie ceva normal ca nimeni sa nu fie acolo.
Ceea ce faci tu pentru tine faci cel mai bine.. Vreau eu sa-mi construiesc armura in jur, nu alti pseudo-arhitecti, care lasa brese intentionat - manete pentru situatii de urgenta.
Imi place sa fiu singura..
Sau.. Bine, recunosc.. Nu stiu daca imi place... Dar m-am obisnuit cu asta. E zona mea de confort - doar eu cu mine.
Ipocrizie
Imi place falsa grija pe care mi-o cica poarta multi [nu toti - la unii e pe bune. Pacat ca ii numar de doua ori pe o mana.]. Ma amuza. Modul in care atunci cand sunt trista, tre` sa fiu vesela [d'accord avec vous!] si atunci cand sunt vesela.. De ce nu sunt ca de obicei, in speta cu moralul la pamant.. [See what I mean?!]
De ce? Pentru ca oamenii te pot controla mai usor intr-un moment de slabiciune. [Pacat ca m-am obisnuit sa nu las garda jos.. Pacat pentru ei, adica.]
Imi place cum toti din jurul meu cred ca ma duc de nas.. imi place sa vad cum oamenii se straduiesc sa ma duca cu zaharelu`, cu o vorba buna, ca, de!, poate-poate-o tine..
Well, all I can say is: Dance for me puppets! Go ahead, amuse me. Crave my attention. Si poate ma uit :3. La urma urmei, te uiti la c***t inainte sa-l eviti, nu esti de acord?
De ce? Pentru ca oamenii te pot controla mai usor intr-un moment de slabiciune. [Pacat ca m-am obisnuit sa nu las garda jos.. Pacat pentru ei, adica.]
Imi place cum toti din jurul meu cred ca ma duc de nas.. imi place sa vad cum oamenii se straduiesc sa ma duca cu zaharelu`, cu o vorba buna, ca, de!, poate-poate-o tine..
Well, all I can say is: Dance for me puppets! Go ahead, amuse me. Crave my attention. Si poate ma uit :3. La urma urmei, te uiti la c***t inainte sa-l eviti, nu esti de acord?
luni, 26 martie 2012
Cumpănă
Cât pot urî momentul acela în care incertitudinea este singurul lucru cert!
Dar pe de altă parte, poate și nesiguranța asta are rolul ei:
Gândurile negre pe care ți le faci îți rod sufletul, te amenință, nu te lasă să dormi. Însă momentul în care totul se rezolvă, în care ți se ia o piatră de pe inimă, în care crezi cu tărie în fapul că totul e OK.. Momentul acela e de neprețuit.
Așteptarea acelui unic curcubeu merită sute de ploi!
Dar pe de altă parte, poate și nesiguranța asta are rolul ei:
Gândurile negre pe care ți le faci îți rod sufletul, te amenință, nu te lasă să dormi. Însă momentul în care totul se rezolvă, în care ți se ia o piatră de pe inimă, în care crezi cu tărie în fapul că totul e OK.. Momentul acela e de neprețuit.
Așteptarea acelui unic curcubeu merită sute de ploi!
duminică, 25 martie 2012
Recomandare
Va sugerez din toata inima cartea dlui Ovidiu SCRIDON, intitulata Portetul unui gand. Un titlu sugestiv la o carte care va va impresiona profund, cel putin pe mine. O culegere de poezii minunate!
Pret: 20 RON. [Atat a fost la targul de carte, dar presupun ca este la acelasi pret in librarii]
Lectura placuta!
Greseli
De ce stau sa mai astept ceea ce stiu ca nu va veni,
Mintindu-ma ca poate-poate, miracolele lucreaza si-n favoarea mea?
Scuze, am uitat: o minora greseala a hazardului m-a facut sa sper
Dar nu-ti fa griji, s-a remediat!
Tacuta, imi inghit lacrimile-amare: sarea a pierit din ele.
Asta e. Se mai intampla...
Mintindu-ma ca poate-poate, miracolele lucreaza si-n favoarea mea?
Scuze, am uitat: o minora greseala a hazardului m-a facut sa sper
Dar nu-ti fa griji, s-a remediat!
Tacuta, imi inghit lacrimile-amare: sarea a pierit din ele.
Asta e. Se mai intampla...
sâmbătă, 24 martie 2012
Mai bine.. In sfarsit
Cat de placut e cand in viata ta apare o persoana care sa schimbe totul in bine...
Cat de placut e atunci cand cineva iti sterge o lacrima si iti ridica colturile buzelor intr-un zambet!
Cat de placut e sa ridici capul si sa dai de niste ochi care te privesc cald, cu drag, si te fac sa-ti dai seama ca sunt si oame care chiar tin la tine, nu doar vin, storc ce pot de la tine, si apoi pleaca.
Iti multumesc ca m-ai prins in timp ce alunecam in abis si m-ai tras din haul negru care ma inconjura.
Da. Te iubesc!
Cat de placut e atunci cand cineva iti sterge o lacrima si iti ridica colturile buzelor intr-un zambet!
Cat de placut e sa ridici capul si sa dai de niste ochi care te privesc cald, cu drag, si te fac sa-ti dai seama ca sunt si oame care chiar tin la tine, nu doar vin, storc ce pot de la tine, si apoi pleaca.
Iti multumesc ca m-ai prins in timp ce alunecam in abis si m-ai tras din haul negru care ma inconjura.
Da. Te iubesc!
marți, 20 martie 2012
Unde dai si unde crapa
Incercand sa ranesc o persoana care m-a ranit, am "dat" involuntar intr-o persoana pe care nici in ruptul capului nu as fi intentionat sa fac sa sufere.
Simply... Fuck.
And to make things even worse.. Am un talent: in momentele CRITICE, orice zic face situatia si mai rea.. Bineinteles, cand ii ajut pe altii, pentru ei merge perfect.. Pentru mine, agraveaza..
Fuckfuckfuckfuckfuck.
Iubita.. Tin la tine mai mult ca la orice pe lume.. Simplul gand ca
te-as putea pierde m-a facut sa plang toata seara, pana la mesajul tau.
Insemni atat de mult pentru mine, nu stiu cum as putea s-o transpun in
cuvinte. Incerc, pentru ca acum, cuvintele sunt singura noastra cale de
comunicare, singura mea sansa de a-ti arata ca esti speciala pentru mi-
ne. Iti pot repeta la nesfarsit faptul ca te iubesc, tot ce pot spera e ca ma
crezi. As urla cat m-ar tine plamanii ca te iubesc, insa nu m-ai auzi. Daca
ma crezi totusi ca urlu, o fac; atat de tare, pentru tine, cat sa MA AUZI.
Acolo, departe unde esti tu, departe de mine, departe de puterea mea de
a te convinge cat te iubesc, as vrea sa auzi cat tin la tine.
De-aceea insirui aici cuvinte.. Poate lipsite de sens, dar izvorate din inima.
Asta e modalitatea mea de a striga, sa ma auda toata lumea, sa ma auzi si
TU.
IFLY, Andra!
?
De ce nu am facut nimic pentru a impiedica finalul acesta tragic, cu scena in iz de sange si actorul principal, otravit?
De ce nu am tipat, urlat, de ce nu m-am zbatut sa schimb scenariul?
De ce nu am realizat asta la inceput?
Poate ca e mai bine asa..
Incerc sa gandesc pozitiv..
Cine stie, poate asta e maretul plan al lui Dumnezeu pentru mine.. Se spune ca El nu-ti da mai mult decat poti indura... Poate trebuie sa realizez cat de puternica sunt, avand in vedere ca imi trebuie rezistenta la maximum acum.. Tot despre El se spune ca Ii pune la incercare pe cei pe care Ii iubeste.. Nu stiu daca doar imi pare mult, sau daca ar trebui sa ma simt iubita!
De ce trebuie sa ma cobor la nivelul emotiilor? Sa-mi traiesc sentimentele atat de intens?
De ce trebuie sa simt fiorii cand persoana aceea care respira rautate prin toti porii e langa mine?
De ce nu pot avea si eu un buton din acela, apas o data si-mi tai toate sentimentele?
De ce sunt atat de idioata incat pun la suflet tot?
De ce nu mi-am dat seama mai devreme de ce e in jurul meu? De ce nu am schimbat scenariul?
miercuri, 22 februarie 2012
Viata bate filmul.
Cum am putut ajunge sa traiesc o viata in care nu eu sunt personajul principal?
Cum se poate sa-mi traiesc viata de pe tusa, stand pe banca si uitandu-ma la mine cum traiesc.
Viata bate filmu`, se zice.
In cazul meu - viata se confunda cu filmul. Pot la fel de bine sa fiu un personaj fictiv, cat si unul real. Sunt la fel de prezenta la desfasurarea propriei mele vieti.
Si ma gandesc... Unde am pierdut acea parte din mine care ma facea EU? Unde am disparut EU, ca sa las un MINE gol, pustiit, fara de.. mine.
marți, 21 februarie 2012
Awakening ~ by Janestein
Lying on the floor,
Looking out the window.
Thinking about nothing;
As if I knew something.
Observing the purity of the white clouds,
Watching the fluidity of movement,
As leaves stand alone but together,
Against the violent autumn wind.
Birds are flying in circles,
The sun hides behind storm clouds,
Time passes by, and still,
I stand alone...
Lying on the floor.
*Nota: Nu stiu de ce primul vers este alb pe fond alb.. Am incercat si sa schim culoarea scrisului, si culoarea fundalului... Nu stiu ce nu merge. Selecteaza-l ca sa vezi ce scrie D:*
Taken from Jane`s dA account, w/ her permission :3
Link`s here [Nu stiu cum e culoarea... Follow-erii stiu ca am probleme cu blogger si culorile D:]
[Please, keep in mind that you are not allowed to use any of her creations without her permission, or I`ll get beaten up! >_<.Thank you!]
luni, 16 ianuarie 2012
În noapte
În noapte ochii albi lucesc
Pierduți în ceața deasă
Ca-ai unui lup singuratic
Vânat fără de vină
În noapte mirosul sângelui
Umple aerul rece
Inundând plămânii si gura
Trecatorului târziu
(Ora de romana: Scrieti doua catrene. Cu orice va vine in minte.
Mwell, that is it ^ ^.
Poezie pe care mi-a cerut-o dna profesoara, alaturi de celelalte postat pe blog, pentru a fi trimise la concursuri =^_^=.)
(Imi cer scuze pentru eventuale greseli. In primul rand, nu sunt la calculatorul meu, nu sunt obisnuita cu tastatura. Si in al doilea rand, nu sunt obisnuita sa scriu cu diacritice, asa ca e posibil sa fi sarit cateva :\)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)