[Partea a 2-a. Pacat insa ca am uitat sa o postez pe prima]
Haide sa jucam un joc. Un joc al emotiilor puternice, un joc care cere implicare si dedicatie. Un joc sa ne faca sa ne simtim mai puternici daca-l castigam si mici in fata altora daca pierdem.
Nu stim regulile, jucam dupa capul nostru. Ce putem gresi? Toata lumea il joaca.
Sau asa avem noi impresia.
Suntem in aceeasi camera. Incepe jocul: ignora-ma si te ignor, pentru ca apoi sa imi arunci priviri incarcate cu ura cand ai impresia ca nu ma uit. Si eu o sa iti fac la fel. Tensiunea continua ceea ce par a fi cateva ore - in realitate, cateva minutele. Apoi unul din noi iese. Si ofteaza din toti ranunchii, dandu-si o palma peste frunte pentru cum a jucat. Daca nu mai e considerat un joc? Celelalt il observa - culmea! Asa a facut si el data trecuta.
Intrebarea care pluteste in aer: "De ce nu ne oprim?"
Nu stiu.
Poate orgoliul tau este prea mare. Nu vrei sa pari slab in fata nimanui.
Poate esti ca mine. Iti e frica, de ceea ce ar insemna sa pari slab in fata celuilalt. Iti e frica ca jocul care v-a indepartat se va transforma intr-o atitudine perpetua. Asa ca fi mereu. Si Doamne, NU vreau asta!
Nu vreau..
Nu mai vreau..
