Acum, in mintea mea.

Sa fie - sa nu fie - a fost - n-a fost - zi - noapte - va fi - nu va di - este - nu este - se poate - nu s poate - cred - nu cred - azi-ieri-maine - STOOOP!
•••

Hai jucam un joc

[Partea a 2-a. Pacat insa ca am uitat sa o postez pe prima]

Haide sa jucam un joc. Un joc al emotiilor puternice, un joc care cere implicare si dedicatie. Un joc sa ne faca sa ne simtim mai puternici daca-l castigam si mici in fata altora daca pierdem.
Nu stim regulile, jucam dupa capul nostru. Ce putem gresi? Toata lumea il joaca.
Sau asa avem noi impresia.
Suntem in aceeasi camera. Incepe jocul: ignora-ma si te ignor, pentru ca apoi sa imi arunci priviri incarcate cu ura cand ai impresia ca nu ma uit. Si eu o sa iti fac la fel. Tensiunea continua ceea ce par a fi cateva ore - in realitate, cateva minutele. Apoi unul din noi iese. Si ofteaza din toti ranunchii, dandu-si o palma peste frunte pentru cum a jucat. Daca nu mai e considerat un joc? Celelalt il observa - culmea! Asa a facut si el data trecuta.

Intrebarea care pluteste in aer: "De ce nu ne oprim?"
Nu stiu.
Poate orgoliul tau este prea mare. Nu vrei sa pari slab in fata nimanui.
Poate esti ca mine. Iti e frica, de ceea ce ar insemna sa pari slab in fata celuilalt. Iti e frica ca jocul care v-a indepartat se va transforma intr-o atitudine perpetua. Asa ca fi mereu. Si Doamne, NU vreau asta!

Nu vreau..


Nu mai vreau..

Pentru voi. Pentru TINE

"Iti aduci aminte cand ai luat soarele de pe cer si mi l-ai pus in suflet?"

La fiecare in parte stiu :'3

Tacere

In linistea ta ma pot auzi doar eu.

[Citat] EFEMER - Cugetări de la crepuscul

Știi că mama mi-a cumpărat o carte când am împlinit 8 ani? Căci eu da.
Știi că Arthur stă pe str. Cantacuzino, nr. 47? Căci eu da.
Știi când ne-a promis profesoara de religie că ne lasă acasă la fără 10? Căci eu da.

Îti amintești ce am făcut anul trecut de Crăciun? Căci eu vag.
Îți amintești cu cine ne-am întâlnit ieri? Căci eu vag.
Îți amintești la ce pagină ai rămas, adineaori, la cartea aia? Căci eu vag.

Mai ții mintecum ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte când ai murit? Căci eu nu.
Mai ții minte dacă ai murit? Căci eu nu.

Domnule, știți cine sunteți?

Eu?

Da.

Vag...

Nu.


Extras din antologia "Dincolo de cuvinte"
Opera apartine ȘTEFANIEI TRIPE.
Cam atâtea detalii imi permit sa dau despre ea ;/

Apocaliptic

Durerea din coșul pieptului se simte ascuțit
Accentuată, parcă, de urletele de durere
Ce răzbat prin geam, de-afară
Înfiorătoare. De mirare, am amuțit.

Durerea din inimă se simte acut
Aceentuată, parcă, de flăcările de afară
Ce-și trimit focul prin geam
Înghițind tot ce-i viu, lăsând totul tăcut

Arsura din plămâni se simte tare
Accentuată, parcă, de fumul ce inconjoară
Orașul. Peisajul apocaliptic acaparează
Tot ce-i viu, ce mișcă, și apoi cu o ultimă zvâcnire,
Moare.

Razboi purtat cu mine

Incercand eu stiu ce, vii mai aproape de mine. Nu stiu ce inseamna asta. Atati oameni au facut la fel dar au ajuns la rezultate diferite, incat pur si simplu nu mai incerc sa le ghicesc intentiile.
Da, am simtit. Un pumn in stomac. Mi-a taiat respiratia.
u, iInca unul. Si inca unul. Si inca unul. Timpul si spatiul se schimba, in perspectiva mea, primesc o ploaie de pumni intr-o secunda.
Ranile sufletesi se materializeaza, sangele da afara. Ma incordez, incerc sa-l reprim: nu vreau sa tu sa vezi ce se intampla cu mine. Nu ma intreba de ce. Poate cred ca nu vrei sa ma ranesti, poate cred ca nu iti dai seama, sau poate pur si simplu nu mai vreau sa par slaba in fata oamenilor, nu vreau sa para ca ma doare.
Hai, mai da! Imposibilitatea de a respira aduce cu ea o satisfactie enorma. Simt durerea ca sa nu fiu amortita, simt durerea ca sa stiu ca traiesc, simt durere! Si vreau s-o folosesc pentru mine. Nu o voi lasa sa ma distruga, o s-o folosesc sa ma faca mai puternica. Si orice ar fi, nu voi cadea prada disperarii. O sa cresc, o sa ma intaresc, o sa fac ca acesti pumni ce azi ma ranesc, maine sa ma gadile.
Nimic. Negru. Gol. Liniste. Pustiu.
Genunchii-mi tremura. Fir-ar. Nu ma pot tine pe picioare.
Cred ca am cazut. Picioarele intinse in fata, noada ma doare. Mda, m-au lasat membrele.
Sangele-mi tasneste din ochi. Nu-l pot opri. Fir-ar. O sa lucrez la asta. Mai tarziu. Acum las totul afara.
Lacrimi rosii imi curg pe obraz in jos. Simt cum imi sfasie carnea, imi ustura barbia. Nu conteaza acum. Nu conteaza nimic. Nu vreau sa mai stiu nimic. Vreau sa treaca tot.

M-am trezit in patul meu, acasa. Cum am ajuns aici, nu stiu. De ce, nu-mi pasa.
Ma ridic si ma uit in oglinda. Sunt vanata, zgariata, Cui ii pasa? O helanca si niste blugi lungi o sa acopere tot.

Se uita toti la mine ciudat. M-am dat cu fond de ten, ceva anormal pentru mine.
Mda.. Nu mi-a iesit sa fiu puternica ieri.. Sau, ma rog, cand s-a intamplat -mi-am pierdut notiunea timpului intre timp-. Dar macar, daca nu pot ascunde ca s-a intamplat, pot ascunde ca m-a afectat.
Nu am esuat. Pentru mine, e o victorie.
Abia astept data viitoare, cand voi putea incasa mai mult acum, la fel cum acum am incasat mai mult ca data trecuta.
Abia astept.