M-ai surprins, si eu la randu-mi, m-am surprins pe mine insumi

Zilele astea am avut parte de un .. "soc" pare adecvat >_>. Da, de un soc emotional.
Unul din cele mai frumoase pe care le-am avut in viata mea! :3
Atunci cand ma simteam oribil. Si Cristina mi-a trimis un mesaj : "Ti s-a intamplat ceva? Esti OK?" Mereu ma intreaba ce am. De obicei, pentru ca i se pare ca am ceva. Azi, pentru ca a simtit ca am ceva.
Cand Davide si Bogdan ma "trageau de limba" ce am, ca "am doi psihologi aici, pot vorbi" "Dar e o poveste lunga" "Avem timp.''
Azi, mi-am dat seama.. ca nu e chiar cum credeam eu.
Azi mi-am dat seama ca am pe cineva langa mine. Ca exista mereu cineva care se uita la mine si-mi zice "Duda.. Eu vad ca nu esti OK. Zi-mi ce ai, daca vrei sa vorbesti despre asta". Si cand nu ma pot vedea cu unul, ma ia altul in primire.
Azi mi-am dat seama.. Ca nu sunt singura. Nu mai sunt singura.
Azi m-ai surprins. Mi-ai fost alaturi, nu din obligatie, ci pentru ca ai vrut.
Azi m-am suprins pe mine insumi. Am plans. De fericire, stiind ca acum am un umar pe care sa plang la nevoie, o mana care sa ma mangaie si brate care sa ma ia in brate.
De-as putea zilnic plange asa..

"I don`t wanna fall asleep cause I`ll miss you, babe"

Dintr-un motiv care-mi scapa, mi-am adus aminte de melodia celor de la Aerosmith, I Don`t Wanna Miss A Thing.
Ma gandeam cat ma identific si nu prea cu ea.
Nu, nu vreau sa adorm. Si nu pentru ca "nu vreau sa ratez nimic". Din potriva. Vreau sa evadez, sa fug. Dar nu am unde. Aseara m-ai bantuit. Nu mai vreau sa adorm de atunci.
M-am trezit brusc. Cinci dimineata. Mi-am dat seama ca sunt pe punctul de a plange.
M-ai ranit in vis. Mai rau decat m-ai ranit in viata reala. Dar macar in vis a fost o lovitura puternica, si atat. In viata de zi cu zi, nu ''dai'' foarte tare in mine, dar deja mi s-a invetit locul. Sangereaza.
Te rog.. Ai mila de mine.. Lasa-mi un ragaz macar in somn. Nu vreau, nu mai vreau sa adorm cu tine in gand, sa te visez, sa ma trezesc cu tine in gand.
Revin. Cinci dimineata. Vroiam sa iti dau un mesaj. M-am abtinut, am zis ca nu vreau sa te trezesc. Internetul cazuse. Nu ti-am putut scrie. Ulterior, dupa ce am mai prins o ora de somn, mi-am dat seama cat de pueril era sa ma comport. As fi fost ca un copil mic, care plange de ceva vreme pentru bomboana pe care a scapat-o pe jos, de si mama ii intinde un pumn de alte bomboane. "Si totusi", ma gandeam eu, "ce ar fi fost daca? Daca ti-as fi scris, ce s-ar fi intamplat? Mi-ai fi raspuns? Nu as putea sa iti scriu acum, prefacandu-ma ca sunt in aceeasi stare de semi-constienta ca azi dimineata? Sa vad ce am de castigat?"
Nu stiu ce a fost cu mine.. Sper in continuare ca a fost oboseala cea care m-a facut sa reactionez asa, si nu TU. Eu nu sunt asa. Sau.. sunt.. Eu nu te vreau in viata mea, dar te cer. Cand nu te vad, imi lipsesti, cand am ocazia de a te vedea, o iau pe alt drum.
Nu stiu cine sunt.. Nu mai stiu.. Am ametit..
Hmm.. Cred ca era totusi oboseala. Pentru ca si acum am aceeasi reactie.. "Oare sa postez asta? Dar.. Daca vezi.. Dar poate nici nu stii de existenta acestui blogulet. Sau, daca stii? Oare daca ai citi asta, te-ai simti? Sau ai crede ca e vorba despre alt cineva? M-ai lua in serios acum? Ai schimba ceva?". Da, e oboseala. Ah, stai.. Din nou, factorul "Tu" apare. Rahat :/.

Hmm.. Aveam de mult un citat.. In sfarsit, am gasit momentul oportun sa il postez :}.
"Dying, but not allowed to die"

M-am pierdut

Pe mine, eu, în mine. M-am confundat cu mine, am devenit eu și totuși mi-am pierdut ființa, esența, sufletul. Căutându-mă, m-am pierdut pe drum - m-am lăsat acolo jos, la baza urcușului, pentru a mă regăsi sus. Sunt tot eu, dar nu sunt - completă și totuși lipsește o parte din mine. Am vrut să mă caut. Nu am știut ca m-am alungat, dându-mă dispărută când eram chiar acolo.