Prapastie

De ceva vreme -cativa ani?- a cazut in prapastie. Nu a ajuns la fundul ei. Plueste parca in abisul negru. Haul se chiunuie s-o inghita. Ea lupta, se zbate, nu se lasa.
Dar mai poate. E secatuita, sleita de puteri, fara suflu, plina de vanatai, de oase rupte, de zgarieturi si julituri. Se da batuta. Stie ca, indiferent de ce zice lumea, ea a luptat. Cat au tinut-o puterile, a luptat.
Alunecand in abis, icneste. Apoi scoate un urlet agonizant.
Cine insa s-o auda?!
E singura... Singura in intuneric.

Imi e frica de..

Moarte.

De necunoscut. De ce e dincolo.

Pana acum, ma aruncam "cu tupeu inainte" mereu. Nu imi pasa de consecinte sau de alt ceva. Doar vroiam sa vad ce si cum.

Nu mai sunt aceeasi.

Nu mai am atata sange in mine.

Dar asta e...

Imi e frica de moarte, de necunoscut, de "somnul din care nimeni nu se trezeste". Si?!

Macar am tupeu` s-o admit.

Sanatoriul [Despre viata.]

Cei patru pereti albi, simpli, o sufoca. In geam isi vede reflexia, batjocoritoare parca. Ce a fost si ce a ajuns.

Stie ca in spatele geamului ~cu un singur sens~ o studiaza niste persoane imbracate in halat alb, care isi iau notite despre comportamentul ei. Nu ii pasa. Nu se va schimba. Si ea, si personalul stie asta.

Cum a ajuns aici?!

Simplu: A vorbit.

Stie ca e diferita. Dar nu i-a pasat. A vorbit, si-a expus parerea si au bagat-o aici.

Nu e ca ceilalti oameni de aici. Nu vorbeste nici cu morti, nu e nici piromaniaca si nici schizofrenica.

Pur si simplu priveste dincolo de doctrinele administrate pretutindeni.

Ea nu vrea sa aiba impresia ca duce o viata perfecta. Ea vrea sa vada viata asa cum e, ci toate calitatile si defectele ei. Nu vrea sa vada viata cum o vad ceilalti: Vrea s-o vada prin ochii EI!

Cere prea mult?! Vrea doar dreptul la propriile opinii. La propria viata. Nu vrea doctrine si ideologii. Nu vrea falsitate. Nu vrea minciuni. Cere prea mult?!

Reflexia din geam ii raspunde batjocoritoare:
"Esti intr-un sanatoriu. Ghici!"